1. Model cerere pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la art. 104 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 221 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 modificat şi completat (Anexa nr. 1).
Menţionăm că soluţionarea unei astfel de cereri revine şefului poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române (art. 104 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.), iar testul pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie, în vederea promovării acestuia, ca şi condiţie necesară pentru reducerea perioadei de supendare, se susţine la serviciul rutier care îl are în evidenţă (art. 106 alin. 1 lit. c din acelaşi act normativ).
2. Model cerere de comunicare a istoricului sancţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, prevăzută la art. 7 din O.M.A.I. nr. 141/2014 privind evidenţa permiselor de conducere reţinute şi a sancţiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule sau tramvaie (Anexa nr. 2).
Cererea se soluţionează de către poliţia rutieră pe raza căreia titularul permisului de conducere îşi are domiciliul sau reşedinţa, potrivit evidenţei din aplicaţia informatică, în termen de 15 zile de la data înregistrării acesteia.
3. Model cerere restituire permis de conducere eliberat de o autoritate străină, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României, prevăzută la art. 113 alin. (11) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 220 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 modificat şi completat (Anexa nr. 3).
Cererea se soluţionează de către şeful serviciului rutier pe raza căruia a fost săvârşită fapta, conform prevederilor de mai sus.
4. Model cerere de păstrare a permisului de conducere eliberat de o autoritate străină la serviciul rutier pe raza căruia a fost săvârşită fapta, în termenele prevăzute de legislaţia rutieră, prevăzută la art. 212 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 modificat şi completat (Anexa nr. 4).
Potrivit normei invocate, despre această posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odată cu comunicarea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
De asemenea, cererea se soluţionează de către şeful serviciului rutier pe raza căruia a fost săvârşită fapta, care va proceda la restituirea documentului la expirarea perioadei de suspendare.
5. Model cerere comunicare informaţii cu privire la numărul de puncte de penalizare aplicate, prevăzută la art. 208 din Regulamentul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 modificat şi completat(Anexa nr. 5).
Cererea se soluţionează de către şeful serviciului rutier care are în evidenţă titularul documentului, cu precizarea că aceste informaţii se comunică personal la sediul unităţii.
6. Model cerere restituire permis de conducere la expirarea termenului de suspendare, prevăzută la art. 219 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 modificat şi completat (Anexa nr. 6).
7. Model cerere de restituire permis de conducere în baza certificatului medico-legal prin care se confirmă că afecţiunile medicale care au determinat declararea persoanei respective ca inaptă medical au încetat, prevăzută la art. 219 alin. (1) lit. c) din Regulamentul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 modificat şi completat (Anexa nr. 7).
8. Model cerere de restituire permis de conducere în baza ordonanţei procurorului/hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat, prevăzută la art. 219 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 modificat şi completat (Anexa nr. 8).
Pentru punctele 6-8, cererea se soluţionează de către şeful serviciului rutier care are în evidenţă titularul, cu precizarea că restituirea documentului se face personal la sediul unităţii de poliţie (art. 113 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.).
9. Modelul de cerere anexa nr. 9 (cerere aviz acces la drumul public) actualizat respectiv : Cerere aviz amenajare acces la drumul public a obiectivelor social-economice – anexa nr. 4 la PS-IGPR-DR-22.
Potrivit enunțului textului de lege invocat, proiectarea, construcția sau amenajarea căilor de acces la drumurile deschise circulației publice se face potrivit legislației în vigoare de către cei interesați, în baza acordului prealabil şi a autorizației de amplasare şi/sau de acces eliberate de administratorul drumului public şi cu avizul poliției rutiere.
De asemenea cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 87 din Regulamentul de aplicare a ordonanței amintite anterior, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Precizăm că în conformitate cu prevederile punctului 1 din anexa Ordonanței Guvernului nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice și juridice de către M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, pentru avizarea amenajării căilor de acces la drumul public se percepe, în funcție de termenul de eliberare a avizului, o taxă de 100 lei în regim normal (30 zile), respectiv 200 lei în regim de urgență (5 zile). Conform alin. 1 al art. 3 din actul normativ menționat anterior, taxele respective constituie venituri la bugetul de stat și se achită la unitățile Trezoreriei Statului, în condițiile legii, cu excepția categoriei proiectelor de lucrări publice.
DOCUMENTE NECESARE:
1) cerere, completată potrivit modelului anexat; (pentru categoria proiectelor de lucrări publice nu este necesară completarea punctului 5 din cerere)
2) memoriu de prezentare a lucrării, care trebuie să cuprindă:
- categoria și denumirea drumului public;
- amplasamentul obiectivului, între/în afara indicatoarele/lor rutiere de intrare/ieșire în/din localitate;
- pozițiile kilometrice și metrice ale amplasamentului în cadrul drumului public (pentru autostrăzi, drumuri expres, drumuri național-europene, drumuri naționale, județene sau comunale) sau adresa imobilului pentru străzi);
- descrierea sumară a construcțiilor din incintă (existente și proiectate), a activității ce urmează a se desfășura, precum și a implicației acesteia asupra traficului rutier (traficul estimat generat de obiectiv);
- descrierea amenajării accesului la drumul public;
- modul de amplasare a semnalizării rutiere aferente obiectivului;
- numărul și modul de asigurare a locurilor de parcare (la nivelul subsolului/terenului/suprateran, locuri de parcare simple/în sisteme mecanice - Klaus etc.), inclusiv cele destinate persoanelor cu dizabilități;
- traficul rutier/pietonal atras de obiectivul social-economic;
3) planuri de situație, la scara 1:250, 1:500 sau 1:1000, după caz, care trebuie să cuprindă:
- sectorul de drum la care se va amenaja accesul obiectivului social-economic si traseul existent al acestuia;
- elementele geometrice ale drumului (lățimea benzilor de circulație și razele de racordare);
- figurarea indicatoarelor rutiere cu specificarea simbolurilor cuprinse în SR 1848-1/2011, actualizat în 2024;
- figurarea marcajelor rutiere în concordanță cu semnalizarea instituită prin indicatoare rutiere;
- modul de amenajare a accesului la drumul public (cu racordare simplă, cu benzi suplimentare de circulație, cu bandă de accelerare/decelerare etc), precum și elementele geometrice ale acestuia (lățime benzi, raze de racordare etc);
- modul de separare a fluxurilor de circulație la intrarea/ieșirea din incinta obiectivului (cu marcaj rutier sau insulă denivelată, după caz);
- amplasamentul construcțiilor din incinta obiectivului;
- amplasamentul locurilor de parcare din incinta obiectivului;
- modul de organizare a circulației în incinta obiectivului și semnalizarea rutieră verticală și orizontală;
- modul de asigurare a continuității trotuarelor / culoarelor destinate traficului pietonal și/sau a pistelor pentru biciclete, în cazul obiectivelor în incinta cărora sunt amenajate stații destinate mijloacelor de transport în comun sau care sunt în interiorul localităților;
4) referat privind verificarea de specialitate la cerințele A4, B2, D2 ale proiectului, întocmit de către un verificator de proiecte de drumuri atestat M.L.P.A.T.;
5) punctul de vedere, în scris, al proiectantului drumului, privind modul în care terenul este sau nu afectat de lucrările prevăzute a se executa în cadrul viitorului proiect, în cazul realizării accesului rutier la un obiectiv social-economic pe un sector de drum aflat în curs de reabilitare sau în vecinătatea traseului unui drum viitor (autostradă, drum expres).
TAXE AVIZARE:
- 100 de lei în regim normal;
- 200 de lei în regim de urgență;
- nu se percep taxe pentru categoria proiectelor de lucrări publice.
TERMEN DE SOLUȚIONARE:
- 30 de zile în regim normal;
- 5 zile în regim de urgență;
- 15 zile pentru categoria proiectelor de lucrări publice.
Notă: În ipoteza în care obiectivul social-economic pentru care se solicită avizul poliției rutiere este de competența Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, documentația completă va conține un număr de 4 planuri de situație identice conform punctului nr. 3) sus-menționat.
10. Model cerere pentru avizarea efectuării lucrărilor care implică închiderea şi/sau crearea de restricţii pentru circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor şi/sau pietonilor (Anexa nr. 10);
11. Model cerere în vederea încheierii unui contract de prestării servicii pentru însoţirea cu echipaje de poliţie rutieră a transporturilor agabaritice (Anexa nr. 11);
12. Model cerere pentru însoţirea transportului agabaritic cu echipaje de poliţie rutieră (Anexa nr. 12);
13. Modelul de cerere anexa nr. 13 (cerere aviz proiecte mijloace de semnalizare rutieră) actualizat respectiv: Cerere aviz proiecte de instalare a mijloacelor de semnalizare rutieră prin indicatoare, marcaje, etc. - anexa nr. 4 la PS-IGPR-DR-26;
DOCUMENTE NECESARE:
1) cerere, completată potrivit modelului anexat (pentru categoria proiectelor de lucrări publice nu este necesară completarea punctului 5 din cerere), sau adresă, în situația când documentația este înaintată de către administratorul drumului public
2) memoriu de prezentare a lucrării, care trebuie să cuprindă:
- categoria și denumirea drumului public;
- pozițiile kilometrice și metrice unde vor fi amplasate mijloacele de semnalizare rutieră prin indicatoare, marcaje, semafoare electrice și alte dispozitive speciale (pentru autostrăzi, drumuri expres, drumuri național-europene, drumuri naționale, județene sau comunale);
- caracteristicile tehnice ale semnalizării rutiere verticale/orizontale propuse prin proiectul tehnic;
- descrierea modului de amplasare a semnalizării rutiere;
3) planuri de situație, la scara 1:250, 1:500 sau 1:1000, după caz, care trebuie să cuprindă:
- sectorul de drum pe care vor fi instalate mijloacele de semnalizare rutieră prin indicatoare, marcaje, semafoare electrice și alte dispozitive speciale;
- elementele geometrice ale drumului (lățimea benzilor de circulație și razele de racordare);
- pozițiile kilometrice și metrice unde vor fi amplasate mijloacele de semnalizare rutieră prin indicatoare, marcaje, semafoare electrice și alte dispozitive speciale (pentru autostrăzi, drumuri naționale, județene sau comunale);
- figurarea indicatoarelor rutiere cu specificarea simbolurilor cuprinse în SR 1848-1/2011, actualizat în 2024;
- figurarea poziției semafoarelor electrice pentru vehicule și pietoni;
- figurarea marcajelor rutiere în concordanță cu semnalizarea instituită prin indicatoare rutiere și/sau semafoare electrice;
- figurarea dispozitivelor speciale (separatoare de sensuri, limitatoare de viteză, stâlpi de protecție a trotuarelor, parapete de protecție etc) și, după caz, distanțele față de repere fixe.
TAXE AVIZARE:
- 100 de lei în regim normal;
- 200 de lei în regim de urgență;
- nu se percep taxe pentru categoria proiectelor de lucrări publice.
TERMEN DE SOLUȚIONARE:
- 30 de zile în regim normal;
- 5 zile în regim de urgență;
-15 zile pentru categoria proiectelor de lucrări publice.
14. Modelul de cerere „anexa nr. 14” (cerere aviz organizarea și desfășurare concurs/antrenament pe drumul public) actualizat respectiv: Cerere aviz organizare și desfășurare concursuri/antrenamente pe drumurile publice - anexa nr. 4 la PS-IGPR-DR-17.
DOCUMENTE NECESARE
- cerere, completată potrivit modelului anexat;
- memoriu de prezentare a concursului / antrenamentului, care trebuie să cuprindă:
- tipului concursului / antrenamentului;
- categoria și denumirea drumului public;
- implicațiile asupra traficului rutier;
- descrierea semnalizării rutiere temporare a zonei de drum pe care se desfășoară concursul / antrenamentul;
- schița traseului pe care se desfășoară concursul / antrenamentul.
TAXE AVIZARE:
- nu se percep taxe pentru emiterea acestui tip de aviz al poliției rutiere.
TERMEN DE SOLUȚIONARE:
- 30 de zile.
15. Model cerere pentru restituirea plăcuţelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare reţinute ca urmare a dispunerii măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului (Anexa nr. 15).
Fişiere ataşate
- anexa_nr._4_la_PS-IGPR-DR-26_-_Cerere_aviz_proiecte_de_instalare_a_mij._de_semnalizare_rutieră_prin_indicatoare,_marcaje,_etc..doc
- Model_cerere_reducere_perioadă_de_suspendare(Anexa_1).docx
- Anexa_14.docx
- Anexa_15.doc
- cerere_Anexa_13.docx
- Anexa_12.docx
- Anexa_11.docx
- Anexa_10.docx
- cerere_Anexa_9.docx
- cerere_Anexa_8.docx
- cerere_Anexa_7.docx
- cerere_Anexa_4.docx
- cerere_Anexa_5.doc
- cerere_Anexa_3.docx
- cerere_Anexa_2.doc
- cerere_Anexa_6.docx
- anexa_nr._4_la_PS-IGPR-DR-17_-_Cerere_aviz_organizare_și_desfășurare_concurs_ori_antrenamente_pe_drumurile_publice.doc
- Cerere aviz amenajare acces la drumul public a obiectivelor social-economice – anexa nr. 4 la PS-IGPR-DR-22.doc











