ASPECTE ISTORICE PRIVIND POLIŢIA ROMÂNĂ
CADRUL NAŢIONAL ŞI SĂTMĂREAN

 
           Date certe privind istoricul Politiei Române nu apar decât în perioada modernă după anul 1800, conform consemnărilor lui Lazar Cârjan din cartea sa „Istoria Poliţiei Române”.
           Agia se transforma în Poliţie în timpul ocupaţiei ruseşti din 1806 – 1812. Vel aga răspundea de paza şi ordinea Capitalei şi era subordonat direct domnitorului.
           Primul drapel al Poliţiei  „pe care era pictat chipul Maicii Domnului şi cel al Îngerului Bunei Vestiri” a fost înmânat în anul 1822 marelui agă Mihăiţă Filipescu de către domnul Grigorie Dimitrie Ghica.
           În anul 1848, sub domnia lui Gheorghe Bibescu „denumirea de vel agă se transforma în aceea de şef al Poliţiei Capitalei, titlu care este transformat în prefect de poliţie”.
           În anul 1850 se remarca apariţia primei legi numită „Condica Poliţienească” în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica. Îndatoririle poliţiei în această perioadă erau:
           - să vegheze pentru liniştea cea dinăuntru a oraşului sau târgului;
           - să vegheze pentru dezradăcinarea răului, cum sunt: tâlhării, pungăşii etc.;
           - să vegheze pentru buna stare a sănătăţii locuitorilor din oraşe;
           - să vegheze pentru ca zidirea caselor şi prăvăliilor să fie făcută în siguranţă s.a.
           În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Vornicia din Lăuntru a luat denumirea de Ministerul de Interne.
           La 4 noiembrie 1860, domnul Alexandru Ioan Cuza a aprobat Legea pentru organizarea poliţiei. Între noile sectoare de activitate s-au numărat serviciile de siguranţă şi circulaţie. Prin Legea comunală din 1864 s-a creat poliţia comunală de pe lângă primării.
           După detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, activitatea poliţienească a stat în continuare în atenţia legiuitorilor.
           În anul 1868, Adunarea Deputaţilor a adoptat Legea privind poliţa rurală.
           În anul 1876 s-a înfiintat „pentru prima dată un serviciu fotografic pentru identificarea delicvenţilor”. Tot în anul 1876 s-a elaborat Legea pentru instituirea Poliţiei Judiciare în Bucureşti, iar în anul 1879 s-a creat funcţia de Inspector de Poliţie.
           În anul 1887, în legea comunală „s-a prevăzut că poliţia administrativă poate exercita măsuri de poliţie comunală la cererea primarilor şi ajutoarelor lor”.
           Cea dintâi lege care „dă o adevarată organizare Poliţiei a fost promulgată la 1 aprilie 1903, fiind intitulată Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului”. Această lege este considerată, din punct de vedere istoric, prima lege organică de poliţie, în care s-au precizat „atribuţiile şi competenţele personalului poliţiei”, instituind principiul stabilităţii organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice”. Această lege a fost elaborată de ministrul de Interne, Vasile Lascar, care poate fi considerat părintele şi organizatorul Poliţiei din România.
           Prin Legea din 17 martie 1908 a fost creată Siguranţa Generală a Statului, în cadrul Poliţiei generale din Ministerul de Interne. Prin Legea Poliţiei Generale din 21 iulie 1921 „adoptată urmare a propunerii ministrului de Interne, Alexandru Vaida Voevod, au fost fixate atribuţiile poliţiei generale a statului, sub cele trei forme: poliţie administrativă, poliţie judiciară şi poliţie de siguranţă de stat.
           Dupa făurirea statului naţional unitar român,  în urma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a apărut în iulie 1929, Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului, care poate fi considerată prima lege modernă de organizare a Poliţiei Române.
           Această lege stabilea că Poliţia Generală a Statului îşi exercita autoritatea pe întreg teritoriul ţării, fiind organul de stat însărcinat cu „asigurarea ordinii interne, a pazei, a liniştii publice şi a siguranţei naţionale”. 
           A fost înfiinţată Direcţia Generală a Poliţiei Statului care cuprindea trei direcţii: administrativă, judiciară şi siguranţă. 
           Prin lege s-au fixat şi atribuţiile celor 3 direcţii într-un stat naţional unitar cu structuri moderne. Astfel poliţia trebuia să aibă un rol de pază şi unul de execuţie, dar şi unul de prevenire. Au luat fiinţă: Poliţia Sanitară, Poliţia Vamală, Poliţia Teatrelor, a Presei, Poliţia Vânzării Băuturilor Spirtoase s.a.
           În temeiul Legii din 26 ianuarie 1937 au fost fixate atribuţiile Ministerului de Interne şi implicit cele ale Direcţiei Generale a Poliţiei, care aveau ca sarcină menţinerea ordinii publice în „prevenirea şi reprimarea  oricăror violări a legilor şi a regulamentelor care priveau ordinea publică”.
           În anul 1940 s-a format Direcţia Generală a Poliţiilor şi Siguranţei Statului prin unirea Direcţiei Generale a Poliţiei, Corpului de Jandarmi şi a Prefecturii Poliţiei Capitalei, denumirea sub care va funcţiona până în anul 1949, când prin politica de sovietizare a instituţiilor statului s-a reorganizat sub numele de miliţie. După decembrie 1989 s-a revenit la denumirea tradiţională de poliţie.
           În prezent Poliţia Română este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii.
           În prezent activitatea ei este reglementată prin Legea nr.218 din 23 aprilie 2002.
 
Dintre personalităţile sătmărene, care în perioada 1920-1940 au condus destinele Poliţiei din Satu Mare amintim:
1. Dr. Mihai Popp (1881-1935) a fost cel care a girat timp de două luni (20 aprilie-iunie 1919), funcţia de şef al poliţiei Satu Mare, imediat după instaurarea administraţiei româneşti.
2. Traian Puticiu, a fost numit în iunie 1919 şi a deţinut funcţia de şef al poliţiei Satu Mare până în anul  1921 când s-a schimbat denumirea instituţiei din „Căpetania de Poliţie” în „Prefectura Poliţiei” cu sediul în Piaţa I.C.Bratianu (azi Piaţa Libertăţii).
3. Dumitru I. Dumitrescu, prefect al Poliţiei Satu Mare în perioada 1922-1928. Originar din Galaţi, apreciat în cercurile culturale sătmărene, era un bun pianist şi implicat în diverse acţiuni ale societăţilor culturale. Denumirea instituţiei poliţieneşti s-a schimbat din luna iulie 1929 în Chestura Poliţiei.
4. Dr. Valeriu Popovici a condus Chestura Politiei municipiului Satu Mare în perioada 1929-1931.
5. Gavril Pausan, chestor între anii 1932-1938, respectiv între anii 1932-1938 la Carei şi între anii 1934-1938 la Satu Mare. De numele său se leagă deschiderea bulevardului Eliberării. În cursul anului 1936 a înaintat primarului municipiului Satu Mare un raport detaliat privind dificultăţile generate de circulaţia pe străzile: Vasile Lucaciu (azi Horea) şi Mihai Viteazul, pe atunci principala cale de acces spre gară.
6. Dr. Matei Cosma, chestor al Poliţiei Satu Mare începând din toamna anului 1938 până în iunie 1940.
7. Alexandru Perhata (iunie-iulie 1940), chestor.
8. Dr. Liviu Timbus (iulie 1940).
9. Maior Gheorghe Botoroaga (august 1940) a fost şi comandant al Legiunii de Jandarmi Satu Mare.