Financiar
Financiar este structura condusă de un contabil șef, aflată în subordinea nemijlocită a ordonatorului de credite, contabilul șef fiind investit cu autoritate decizională asupra personalului care desfășoară activități specifice financiar-contabile.
Această structură îndeplinește următoarele atribuții:
- Fundamentează și elaborează proiectul bugetului propriu de venituri și cheltuieli, gestionează bugetul aprobat de venituri și cheltuieli al ordonatorului terțiar de credite, atât pentru activități finanțate integral din bugetul de stat, cât și pentru activități organizate să funcționeze pe principiul finanțării din alte surse;
- Asigură execuția indicatorilor bugetului de venituri și cheltuieli al instituției;
- Îndeplinește atribuțiile stabile privind organizarea și ținerea la zi a contabilității, înregistrarea cronologică și sistematică a tuturor operațiunilor legate de intrările și ieșirile de bunuri în/din patrimoniul unității prin prelucrarea automată a datelor în cadrul aplicațiilor informatice aprobate;
- Întocmește la termen situațiile financiare privind execuția bugetului, precum și alte informări cu privire la bugetul administrat, prin prelucrarea automată a datelor în cadrul aplicațiilor informatice aprobate;
- Asigură respectarea prevederilor privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea cheltuielilor și efectuează plata acestora;
- Exercită controlul financiar preventiv propriu asupra operațiunilor care afectează fondurile instituției și patrimoniul încredințat;
- Efectuează calculul și plata drepturilor de natură salarială acordate polițiștilor și personalului civil, precum și alte drepturi cuvenite acestora, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate spre finanțare și alte operațiuni ce rezultă din acestea, respectiv încasările și plățile în numerar, emiterea documentelor de încasări și plăți prin trezorerie și bănci prin prelucrarea automată a datelor în cadrul aplicațiilor informatice aprobate;
- Asigură îndeplinirea activităților privind calculul și plata obligațiilor fiscale ale instituției față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și raportarea acestora conform prevederilor legale, potrivit competențelor;
- Execută periodic controale și activități de informare privind asigurarea distribuirii legale a mijloacelor financiare și a drepturilor bănești ale personalului;
- Propune măsurile necesare pentru asigurarea integrității patrimoniului unității și pentru recuperarea pagubelor produse conform ariei de competență;
- Întocmește graficul de circulație și păstrării documentelor justificative, care stau la baza înregistrărilor contabile;
- Asigură cadrul organizatoric privind inventarierea anuală sau ori de câte ori este nevoie a elementelor de activ și pasiv ale unității și înregistrează în contabilitate rezultatele acesteia, potrivit normelor legale;
- Analizează, din punct de vedere financiar, eficiența utilizării mijloacelor materiale și financiare puse la dispoziția unității, concomitent cu luarea măsurilor necesare pentru evitarea cheltuielilor neeconomicoase și inoportune;
- Păstrează și arhivează documentele justificative privitoare la activitatea proprie, registrele și situațiile financiare lunare și trimestriale.
Atribuțiile structurii Financiar se exercită pe domenii de activitate, prin intermediul compartimentelor din structura organizatorică, după cum urmează:
- Evidență informatizată a contabilității materiale și financiare, decontări și casierie:
- Asigură organizarea și ținerea la zi a contabilității, înregistrarea cronologică și sistematică a tuturor operațiunilor economico-financiare și proceselor financiare ale unității în conformitate cu Legea contabilității nr.82/1991, cu modificările și completările ulterioare și a Planului de conturi pentru instituțiile publice, prin prelucrarea automată a datelor cu ajutorul aplicațiilor informatice aprobate;
- Realizează înregistrarea cronologică și sistematică a tuturor operațiunilor economico-financiare reprezentând încasări și plăți prin conturile de trezorerie, prin bancă și casieria unității, utilizând programele informatice pentru prelucrarea automată a datelor;
- Asigură înregistrarea cronologică și sistematică a tuturor operațiunilor economico-financiare reprezentând intrări și ieșiri de bunuri materiale, respectiv active fixe, obiecte de inventar și materiale în și din patrimoniul unității sau din evidența contabilă extra-bilanțieră, calculează și înregistrează în contabilitate amortizarea mijloacelor fixe corporale și necorporale și calculează costul mediu ponderat, utilizând programele informatice pentru prelucrarea automată a datelor;
- Asigură înregistrarea cronologică și sistematică a tuturor operațiunilor economico-financiare reprezentând datorii și creanțe ale unității față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, casa de sănătate, personalul unității și față de alte persoane fizice sau juridice, utilizând programele informatice pentru prelucrarea automată a datelor;
- Asigură înregistrarea cronologică și sistematică a tuturor cheltuielilor și veniturilor ale bugetului de stat, utilizând programele informatice pentru prelucrarea automată a datelor;
- Stabilește stocurile și soldurile la sfârșitul fiecărei luni;
- Ia măsuri pentru punerea de acord a evidenței contabile cu evidența tehnic-operativă a gestiunilor unității;
- Verifică exactitatea soldurilor din balanțele analitice cu cele din contabilitatea sintetică;
- Fundamentează și elaborează proiectul bugetului propriu de venituri și cheltuieli, gestionează bugetul aprobat de venituri și cheltuieli al ordonatorului terțiar de credite, atât pentru activități finanțate integral din bugetul de stat, cât și pentru activități organizate să funcționeze pe principiul finanțării din alte surse;
- Transmite bugetul de venituri și cheltuieli ori de câte ori apare vreo modificare și situațiile financiare la finalul lunii, a trimestrului și a anului, modifica angajamentele și operează recepţiile în vederea efectuării plăţilor, întocmește notele contabile de corecţie, utilizând aplicația informatică de pe platforma Ministerului Finanțelor;
- Asigură execuția indicatorilor bugetului de venituri și cheltuieli al instituției;
- Întocmește la termen situațiile financiare privind execuția bugetului, precum și alte informări cu privire la bugetul administrat, prin prelucrarea automată a datelor în cadrul aplicațiilor informatice aprobate.
- Calcul și evidență informatizată a drepturilor de personal
- Efectuează calculul și plata drepturilor de natură salarială acordate polițiștilor și personalului civil, precum și alte drepturi cuvenite acestora, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate spre finanțare și realizarea altor operațiuni ce rezultă din acestea, utilizând programele informatice pentru prelucrarea automată a datelor;
- Efectuează calculul și plata obligațiilor fiscale ale instituției față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și raportarea acestora conform prevederilor legale, utilizând programele informatice pentru prelucrarea automată a datelor;
- Emit documente de încasări și plăți în lei prin trezorerie, bănci și în numerar, prin utilizarea aplicațiilor informatice aprobate;
- Întocmește lunar, trimestrial, anual și ori de câte ori este nevoie raportările financiare privind execuția bugetului, monitorizarea cheltuielilor de personal, execuția cheltuielilor de personal precum și alte situații solicitate de structurile de specialitate de la eșaloanele superioare, prin prelucrarea automată a datelor în cadrul aplicațiilor informatice aprobate.











