19 Februarie 2026Sursa: Biroul de presă

Comunicat de presă din 19.02.2026

Polițiștii sătmăreni au dus educația rutieră mai aproape de elevi: – „Siguranța începe cu noi”

În data de 18 februarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au transformat activitățile școlare obișnuite în sesiuni interactive dedicate siguranței rutiere, desfășurate la Școala Gimnazială "Ion Creangă" din municipiul Satu Mare. Peste 40 de elevi din ciclul primar au luat parte la discuții, exerciții demonstrative și prezentări adaptate vârstei lor, menite să îi ajute să înțeleagă importanța respectării regulilor de circulație.

Acțiunile fac parte din aplicarea Concepției Poliției Române privind Educația Rutieră și a Planului Național de Măsuri pentru Siguranța Pietonilor și Bicicliștilor, care urmăresc formarea unor obiceiuri preventive încă de la vârste fragede.

Recomandări pentru pietoni – explicate pe înțelesul copiilor

Pe parcursul întâlnirilor, polițiștii au transmis elevilor recomandări esențiale pentru deplasarea în siguranță:

Pentru pietoni:

  • să traverseze numai pe trecerile pentru pietoni și doar după ce s-au asigurat temeinic, inclusiv că șoferii au observat intenția lor de a traversa;
  • să evite folosirea telefonului sau a căștilor în timpul traversării;
  • să circule doar pe trotuar sau, acolo unde acesta lipsește, pe marginea drumului, în sens opus traficului;
  • să poarte haine sau accesorii vizibile, mai ales în sezonul rece sau în condiții de luminozitate scăzută.

Polițiștii au remarcat interesul crescut al elevilor față de regulile și situațiile prezentate, semn că asemenea activități contribuie semnificativ la formarea unor viitori participanți la trafic responsabili. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare își propune să continue astfel de proiecte în școlile din județ, consolidând colaborarea dintre polițiști, profesori și elevi pentru creșterea siguranței rutiere.

 

Compartimentul de Relații Publice

 

Galerie foto