07 Octombrie 2022Sursa: Biroul de presă

buletin de presă din data de 07.10.2022

Mandat european de arestare, pus în aplicare de către polițiști

La data de 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au pus în executare un mandat european de arestare, emis de către autoritățile din Germania, pe numele unui bărbat, de 25 de ani, din Bistrița-Năsăud.

Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

  •  

Acțiune pentru respectarea normelor de conviețuire socială

În data de 6 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare-Biroul de Ordine Publică au desfășurat activități specifice pentru respectarea normelor de conviețuire socială, privind prevenirea și combaterea cerșetoriei și a fenomenelor care generează insecuritatea stradală, în zonele cu risc criminogen ridicat.

Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii au legitimat peste 30 de persoane și au aplicat 20 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.61 din 1991, în valoare de 4700 de lei.

  •  

            Conducător auto sub influența alcoolului, identificat de polițiști

 

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orelor 23.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică, desfășurând activități de supraveghere și control a traficului rutier, pe Drumul Județean 109 L, pe raza localității Turț, au efectuat semnale de oprire unui autoturism, condus de către un bărbat de 26 de ani, domiciliat în aceeași localitate.

În urma punerii în aplicare a procedurii de testare cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

  •          

Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în data de 6 octombrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, fiind prezenți pe întreaga rază a județului, ocazie cu care au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 130 de  sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 15 conducători auto, dintre care 8 au fost depistați de aparatura radar nerespectând regimul legal de viteză, iar 6 conducători auto au efectuat manevrele unor depășiri neregulamentare.

 

Compartimentul de Relații Publice