08 Noiembrie 2017Sursa: Biroul de presă

Recomandări pentru conducătorii auto cu ocazia sezonului de iarnă

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată la condiţiile meteorologice și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic. Le recomandăm conducătorilor auto să adopte o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranţa proprie, cât şi pentru a celorlalţi participanţi la trafic. Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. De asemenea, transmitem conducătorilor auto să folosească luminile de întâlnire, pe toate categoriile de drumuri, chiar și pe timpul zilei, să nu se angajeze în depășiri riscante, să aibă în vedere păstrarea unei distanțe mai mari față de autovehiculele aflate în fața lor, și să evite să schimbe brusc direcția de mers sau să frâneze brusc. Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Șoferilor li se mai recomandă ca, în cazul în care rămân în pană, în condiții meteo nefavorabile, să așeze triunghiurile speciale, de presemnalizare, la o distanță mai mare de mașina față de situațiile obișnuite. Circulați cu viteză redusă, oferiți respect celorlalți participanți la trafic, fiți vigilenți, mai ales pe timpul nopții, la atelajele cu tracțiune animală, bicicliști sau persoanele care se deplasează pe marginea drumului. Nu în ultimul rând, asigurați-vă că atât dumneavoastră, în calitate de conducători auto, cât și pasagerii, aveți cuplate centurile de siguranță pe toată durata de deplasare.